Ce simți când ai burnout?

Oboseala cronică la locul de muncă poartă și numele de burnout, sindrom care are multiple consecințe neplăcute, de exemplu: munca excesivă, nivel scăzut de energie, cinism, conflicte cu colegii, distanțarea de persoanele dragi, scăderea performanței, lipsa de speranță și de sens sau probleme cu somnul.

Nu există domeniu de activitate care să fie ferit de burnout. Cu toate acestea, sunt remarcate câteva profesii in cadrul cărora procentul persoanelor care suferă de burnot este mai ridicat. Medicii, asistenții, avocații, jurnaliștii, funcționarii sau profesorii raportează cele mai multe simptome tipice acestui sindrom. Mai nou, rata de epuizare la locul de muncă a crescut și în rândul profesioniștilor din domeniul tech.

În cele ce urmează, te invităm să intri în papucii unei persoane care suferă de burnout, cu scopul de a experimenta care sunt etapele acestui fenomen și ce simt persoanele care trec prin această experiență.

Ai ajuns în Grecia.

E primul concediu pe care ți-l iei, după doi ani de muncă. Stai pe stânci, cu marea în față și simți cum soarele se revarsă asupra ta. O stare de calm te cuprinde. Acum, departe fiind de biroul în care te-ai măcinat de prea mult timp, începi să îți dai seama unde și cum anume s-a complicat starea ta, reușești să identifici câteva stadii.

Mereu te-a caracterizat dorința de a fi foarte bun în ceea ce faci. În mod declarat, ziceai că nu crezi în perfecțiune, dar te dădeai peste cap pentru a o obține.”Trebuie să fac o treabă foarte bună”, era regula ta.

Munceai cât doi colegi. Stăteai ore în șir la birou, conceptul de pauză ieșise din vocabularul tău. Planificarea, rapoartele și mail-urile te găseau cam oriunde te duceai.

Nevoile tale au trecut pe un plan secund. Ai început să mănânci cam mult. Era ca și cum mâncatul îți putea calma nițel sentimentul de urgență care își făcuse cuib în mintea ta. De cele mai multe ori, mâncai singur. Nu aveai timp de o relație și prietenii îi auzeai mai mult la telefon. Credeai că pierzi timp și energie, deplasându-te să îi întâlnești.

“Hello, goodbye, no time to wait, I am late, I am late, I am late”

Zicea un personaj din Alice în Țara Minunilor. Îl înțelegeai perfect. Simțeai și tu graba asta. Cel mai tare te frapa și te înfuria că ai tăi colegi se legau de niște greșeli minore pe care le făceai, când tu aveai atât de mult de lucru. Oricum, nu îți permiteai să îți pierzi puțina energie pe care o aveai, certându-te prea mult cu ei. Nu realizai că ai o problemă și neglijai orice semnal de alarmă.

Te puneai la somn gândindu-te la munca, te trezeai cu aceleași gânduri. Nu de puține ori, sarcinile ți-au apărut și în somn. Munca devenise camaradul tău permanent. Alți camarazi, precum familia, prietenii sau cunoscuții de la sală, căpătaseră alura unor piese de ornament. Când se întâmpla să fie în preajma ta, erai, de cele mai multe ori, cu gândul la muncă. Uitai de ei, în prezența lor. Pe primul loc în sistemul tău de valori era să faci o treabă bună, la fel și pe locul doi și pe trei.

La un moment dat, ai realizat că petreceai în jur de o oră pe zi, certându-te cu colegii. Motivele conflictelor erau prea multe pentru a-ți da seama care era rădăcina și cauza lor principală. Era ca și când nu conta motivul, tu erai setat pe ceartă și cinism.

Te-ai trezit singur, izolat, captiv într-un birou.

Erai baricadat. Nu îți făcea plăcere, dar părea că era cea mai bună variantă pentru a munci. Îți conservai puțina energie rămasă.

Treptat, ai început să te simți din ce în ce mai singur și lipsit de energie. În ciuda oamenilor care te înconjurau, tu simțeai că duci în spate un veac de singurătate. Erai în stadiul în care nu mai aveai energie să te cerți cu cineva și ai început să bei, căutai un refugiu. Colegii și familia deveniseră îngrijorați.

Nu îți mai păsa dacă îți făceai treaba bine sau nu. Erai mult prea obosit pentru a-ți mai păsa de ceva sau de cineva. Era un soi de oboseală care te acompania de dimineață, până seara. Părea că nimic nu mai are valoare.

Te simțeai pierdut și nu știai ce să faci cu locul tău de muncă sau chiar cu profesia ta. Erai stors de energie, motivație, bucurie, prieteni, familie și de răspunsuri la numeroasele întrebări pe care ți le puneai zi de zi.

Respiri profund și te bucuri că ești în Grecia.

Zumzetul produs de turiștii din preajmă, energia unui cățel explorator și enigmele desprinse din cartea pe care o ai în mână, trezesc în tine emoții demult uitate, curiozități frecvent puse deoparte. Pare că ai făcut primul pas spre vindecare. După mult timp, începi să înțelegi că munca reprezintă doar o parte din viața ta. E o bucată dintr-un puzzle, nu e puzzle-ul.

*Stadiile descrise au fost identificate de psihologii Herbert Freudenberg și Gail North.

Autor: Psiholog Valentina Sava / Contact: 0733059598