Interviul Human Direct...cu elicopterul

Fiecare specialist de resurse umane are de-a lungul carierei sale ocazia să trăiască situații atipice, în care e nevoit să se adapteze, în mod special în ceea ce privește cadrul unui interviu. Indiferent de cât de bine pregătit ești pentru un interviu, există o varietate de factori externi care pot schimba complet cursul stabilit de tine inițial.O astfel de surpriză mi-a pregătit și mie Jandarmeria Română. Pe Casa de cultură a Studenților au afișat cu măreție un banner prin care era anunțată aniversarea a 90 de ani de activitate (cred) a Jandarmeriei Române, care consta într-o serie de exerciții de acțiune care să demostreze abilitățile lor deosebite. Doar că au uitat să ne anunțe că vor avea o repetiție cu o zi înainte, fapt nesemnificativ pentru ei, și oarecum critic pentru cei care lucrau în zonă – biroul nostru de atunci fiind exact în clădirea din fața Casei de Cultură a Studenților.Luni dimineața am programat un interviu și m-am pregătit destul de bine, datorită faptului că urma să discut cu o persoană cu vastă experiență în domeniu, pentru o poziție de Senior Developer. Sunt întotdeauna încântată să discut cu oameni care au o carieră frumoasă.Prima parte a interviului a decurs foarte bine, candidatul meu fiind o persoană deschisă, care împărtășea cu mare entuziasm experiența sa profesională. Lucrând într-un birou în centrul Clujului te obișnuiești cu zgomotul, claxoane și sirene, așa-numiții stresori fizici pe care am învățat să-i ignor și să mă concentrez la task-urile mele.În acea zi, însă, zgomotele au început să devină prea puternice, așa că deși era foarte cald, am închis geamul biroului, care de altfel era doar puțin între-deschis. Era un zgomot similar unui avion în trecere pe deasupra orașului, însă părea că acest avion se apropia din ce în ce mai mult de clădirea noastră – lucru oarecum curios. La scurt timp însă, cablurile din stradă au început să se zabată agresiv de geamurile biroului. Într-o fracțiune de secundă, geamul închis s-a rabatat și tot biroul s-a umplut de frunze și praf (trebuie să menționez că termopanele erau destul de vechi și geamurile nu prea stateau închise, în mod particular exact acel geam).Evident că am întrerupt discuția noastră pentru a ne curăța de frunze și ușor amuzați am închis geamul și am continuat interviul. Zgomotul a devenit însă din ce în ce mai puternic, auzeam oamenii cum strigau în stradă, moment în care am decis să verificăm și noi ce se întâmplă. Nu de alta, dar ar fi fost ciudat să fim singurele persoane care susțin un interviu în timpul Apocalipsei.După ce ne-am uitat pe toate geamurile am văzut că de fapt Jandarmeria română susținea un exercițiu cu un elicopter. Practic coborau oameni pe clădirea noastră și pe Casa de Cultură a Studenților, făceau două ture în jurul centrului și îi ridicau. Toată această distracție a durat destul de mult, timp în care a fost haos în stradă și în curțile din împrejurimi: crengi rupte, praf și frunze peste tot, și să nu uităm de vârstnici, care chiar au crezut că vine sfârșitul lumii.După ce ne-am lămurit de situația de afară, ne-am așezat din noi în birou și am finalizat interviul. După finalizarea interviului, am ieșit amândoi în curte, și am admirat încă 20 de minute, cum nu reușea elicopterul să-l ridice pe unul dintre ofițerii de pe clădirea noastră.Pentru mine a fost o experiență interesantă și unică (sper să nu mai țin interviuri pe aerodrom), însă am apreciat tare mult calmul și răbdarea dovedită de candidatul meu la interviu. Cel mai probabil, acum aș fi povestit despre o situație neplăcută, și nu despre una amuzantă, dacă nu ar fi ar fi avut simuțul umorului și capacitatea de a se adapta atât de bine la un eveniment neprevăzut.